MOVIE TIME ÎN CORUÑA!

„Retribution”, 2015

Duminica aici e liniște, totul este închis, începând cu magazinele de cartier, Carrefour, mall-uri și terminând cu magazinele de haine și alte chestii, doar unele localuri/pub-uri sunt deschide, și acelea cred că mai mult pentru turiști. Duminică, zi în care spaniolii nu prea ies din casă sau ies doar la plimbare. Pentru ei, duminica e sfântă, duminica e a lor. Prin urmare,  cele mai mari petreceri au loc joi, vineri și sâmbătă.

Duminică, 21 februarie 2016, primesc un mesaj pe grupul de pe whatsap: „- Hei, fetelor, ce facem azi? Nu mergem și noi la teatru?” Hmm, teatru în spaniolă, sună interesant, și e gratis. De ce nu? „- La 6 trebuie să fim acolo, să prindem rând.” Ok, așa facem.

Habar nu aveam că de fapt mă duc la un film care rula pe un ecran amplasat în Teatrul Rosalia de Castro. Când stăteam la coadă să îmi iau bilet am aflat de fapt că e vorba despre un film și nu despre o piesă de teatru, însă cu un element foarte important, e filmat aici, în Coruña. Bucuroasă că totuși descopăr cultura spaniolă, am zis că trebuie să rămân, cu riscul să înțeleg atâta cât pot eu să înțeleg dat fiind faptul că nu cunoșteam spaniola. Filmul se numește „El desconosido” sau în engleză „Retribution”. Firul narativ jonglează în acțiunile de urgență și bine chibzuite pe care trebuie să le decidă Carlos, un executiv de bancă, ca să asigure siguranța familiei lui. Ziua începe pentru Carlos cu rutina zilnică, printre care și o ceartă cu nevasta în legătură cu cine să ducă copii la școală, ca în cele din urmă să își asume el această responsabilitate. Îndată ce copiii săi au urcat în mașină și el a pornit motorul primește un apel anonim. Necunoscutul îl anunță că a pus bombe în mașină, sub scaune, și că niciunul din ei nu poate părăsi mașina până nu îi achită o sumă de bani într-un interval de timp, altfel riscă să-i detoneze mașina. Carlos, își cântărește foarte bine fiecare acțiune, în timp ce fetița plânge, băiatul său aproape moare, află că soția are un amant… După cum am scris filmul a fost filmat în Coruña iar acea senzație când recunoști imaginile care apar în film te simți atât de mândru, mult mai aproape de film, de ceea ce se întâmplă, chiar mai mult decât un 3D, 7D sau alte tehnologii performante. Este doar părerea mea, ținând cont că nu aveam încă nici o lună de când eram în Spania, iar multe detalii nu am înțeles eu din filmul în limba spaniolă. Însă imaginile și acțiunile ce să desfășurau redau în mare parte pericolul și riscurile pe care și le asumau personajele putând plăti în orice moment cu viața lor.

20160221_184447

Cu fetele la Filmul „Retribution”, 2015

Recomand din suflet acest film de acțiune. Deși pe IMDB are doar  nota de 6.6, a câștigat 5 premii. Cu această ocazie poate veți descoperi câteva locuri frumoase, poate nu cele mai relevante, dar din Coruña.

20160221_184831.jpg

Teatrul Rosalia de Castro, Coruna

***

„The sea inside”, 2004

 „Mar Adentro” este o dramă spaniolă care a câștigat un Oscar la categoria cel mai bun film străin și având 65 premii la activ. Pe IMDB are nota de 8.1.

Un film inspirat din realitate cu un puternic mesaj de susținere și inițiere a „unui drept de a muri”: există acest drept? și eterna problemă juridică „când încetează viața”? Drept care nu este garantat de nici o constituție a lumii, cel puțin cele din UE, chiar dacă eutanasierea este permisă cu respectarea unor condiții în Olanda, Luxemburg și Belgia iar sinuciderea asistată este permisă în Elveția. Drept pe care CEDO nu l-a recunoscut lăsând o margine de apreciere statelor membre.

DI-Javier-Bardem-THE-SEA-INSIDE-1.jpg

Acest film ne spune tumultuoasa poveste de viață a spaniolului Ramón Sampedro. Un tânăr mecanic care la frumoasa vârsta de 25 ani în urma unei tentative de a sări în apă se rănește la coloană afectând măduva spinării și rămânând paralizat pe toată viața lui de la gât în jos. Între timp devine scriitor care utilizează gura pentru a scrie poezii prin intermediul unei invenții făcută de el și ajutat de membrii familiei. De asemenea, devine foarte cunoscut în presă și televiziune, fiind prima persoană total conștientă din Spania, care de nenumărate ori a cerut în mod public să moară cu demnitate. Timp de mai bine de 27 de ani era îngrijit de familia fratelui său mai mare, care nici un moment nu au încetat să îl grijească, iubească și să îi respecte dorințele, mai puțin cea de a muri.

Mar_adentro_poster.jpgUn personaj foarte vesel, iubit de 2 femei, Julia, avocata lui care îl susține în lupta cu autoritățile pentru a câștiga acel drept de a muri și Rosa, o simplă femei care lucrează la o fabrică de conserve de pește, divorțată și cu doi copii, care încearcă să îl convingă că viața merită trăită. Rosa, în urma unei discuții cu Ramón i se destăinui în iubire pură și adevărată dar el o provoacă și îi zice că ea îl va iubi cu adevărat atunci când îl va ajuta să moară. După procese lungi alături de avocata sa, pierdute mereu pe chestii de procedură, Rosa devine unica lui șansă, familia respingând total să îl ajute să moară.

Oare îl va ajuta cineva să moară demn? Dacă da, atunci va fi pedepsit cineva pentru sinucidere asistată/omor? Un film cu intrigă, un film ce merită vizionat, un film cu lacrimi și un mesaj puternic emoțional.

De la profesorului care mi-a propus acest film am aflat că Ramón a decedat în decursul unei ore, dat fiind faptul că substanța interzisă nu a fost în doza necesară. Nu a existat două femei ci doar una, Ramona, iar pe cei care îi interesează a se vedea Ramón Sampedro  pentru mai multe detalii.

Despre iubire

IMG_3139

Iubirea. Ce este ea? O vezi? O simți? Există? Unde? Crezi în ea? Iubirea, acea stare, emoție, împlinire care … care ce? Nu, nu poate fi descris în cuvinte, sunt prea puține, prea nu le poți potrivi. Dar totuși, e … Continue reading

Coruña- denumire, origine, poreclă și simbol

20160129_144628

Coruña- orașul de sticlă, orașul a cărei denumire nu poate fi împărțită la nivel oficial de către superiori, în timp ce localnicii, turiștii, și erasmușii, se bucură de imaginile infinite de frumusețe oferite cu cea mai mare rafinețe…  Coruña, cealaltă jumătate … Continue reading

„Alchimie în primăvară”

O zi obișnuită de Erasmus. Ziua, pe la amiază cercetam ce face Facebook-ul, ce mai nou și cu ce se mai laudă alții, că na, eu nu prea pot să dorm ziua. La un moment dat văd ultima  postare a lui Sorin Poclitaru. Am zis să citesc și eu, cu gândul că a mai scris o poezie trăsnită care merită citită. Dar, Dl Poclitaru, în stilul lui, face marketing dl Matache, care dorește să își lanseze al doilea album „Alchimie”. Am intrat pe site, am citit povestea și planurile mărețe, precum și obiectivul care și l-a propus. Am dat click pe „susține acest proiect” și am rămas surprinsă de modalitatea pe care a ales-o d-lui. Pentru fiecare om există câte un pachet promoțional, iar pentru fiecare bănuț pe care îl donezi ai o recompensă, care variază în funcție de câți bani ești dispus să donezi. Foarte frumos proiect am zis și foarte ingenioasă metodă de a atrage oameni dispuși să ajute la apariția unui proiect de cultură, atât de necesar în societatea noastră, mai ales când este unul de înaltă calitate și cu mult gust bun. Vă îndemn să dați click pe această pagină http://alchimie.mariusmatache.ro/project/alchimie/ și să susțineți acest proiect, de asemenea, vă îndemn să vă duceți la concertele lui.

Am participat la un singur concert de a lui Marius Matache în Botoșani și asta din pură întâmplare. Atunci, eram la o seară de folk, un eveniment restrâns într-un muzeu din acea localitate. Erau prezente multe talente tinere, printre care și vedeta serii, Ștefania Iacob. De fapt, pe ea am venit să o ascult. Are dânsa o voce deosebită iar când o asculți live nu vrei să se mai oprească din cântat. Îți dă fiori când asculți cântecele ei, le trăiești și te fac să reflectezi asupra condiției umane. E o copilă, dar cântă atât de frumos, atât de pătrunzător!

La acel concert, desigur că a participat și dl Matache în duet cu dl Poclitaru. Un duet original, cum nu am mai văzut. Ideea de bază era că dl Poclitaru citea o poezie plină de umor și sarcasm iar dl Matache, la rândul lui, trebuia să cânte o piesă care se încadrează în acea temă. A fost un moment plin de emoții și cu multe zâmbete. Deși recunosc că umorul românesc mai greu mă cucerește, dar ei doi, în combinație,  m-au cucerit, sunt superbi! Am plecat acasă cu multe emoții pozitive și am zis: „de la așa evenimente nu trebuie să lipsești!”.

IMG_4393.JPG

O seară de folk împreună cu Ștefania Iacob

 

21 martie – „Ziua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale”. Abrazos gratis por no discriminación!

Organizația Națiunilor Unite a declarat oficial data de 21 martie „Ziua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale”. Aceasta este sărbătorită printr-o serie de evenimente și activități care au drept scop să conștientizeze oamenii consecințele negative ale discriminării rasiale. De asemenea, încurajează oamenii să găsească căi pentru a combate discriminarea rasială și să promoveze toleranța în comunitățile în care trăiesc.

Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale a fost stabilită la 6 ani de la un eveniment, cunoscut sub numele de ”tragedia din Sharpeville” sau „masacrul Sharpeville”, care a captat atenția la nivel mondial. Acest eveniment a implicat deschiderea de focuri din partea poliției care au omorât 69 de persoane, la o demonstrație pașnică împotriva apartheidului în Sharpeville, Africa de Sud, în 21 martie 1960. Prin proclamarea acestei zile, în 1966, ONU a făcut apel la comunitatea internațională să își sporească eforturile de a elimina toate formele de discriminare rasială. De asemenea, a invitat toate statele și organizațiile mondiale de a participa la un program de acțiuni pentru a lupta împotriva rasismului și a discriminării rasiale, xenofobiei și intoleranței asociate acestora în 2001.

IMG_20160317_172314

Ready for action

Anul aceasta, împreună cu ESN (International Exchange Erasmus Student Network) am dăruit zâmbete și îmbrățișări fără discriminare în Coruña. Emoții foarte pozitive și frumoase am avut. Iar momentele în care îți mulțumea lumea pentru faptul că îi îmbrățișezi sunt cele mai prețioase. Unii erau reticenți la început. Dar eu, pentru ai îi îmblânzi, le cerșeam acele îmbrățișări. După un zâmbet a la Olga lumea mă cuprindea cu drag. Erau și cei din tabăra opusă, care citeau plăcuța cu mesajul și îmi săreau ei cu o îmbrățișare mare. Nu zic, alții au fost bucuroși că îmbrățișează o ființă tânără și inocentă, fără a intercepta mesajul. Dar eu nu rămâneam indiferentă, le ziceam totuși că această îmbrățișare gratuită este pentru a sărbători ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale. Am strâns un braț de emoții pozitive făcând lucruri frumoase pentru o lume mai bună. Vă îndemn să fiți toleranți și ziceți NU discriminării rasiale!

15

În acțiune. Tu dorești o îmbrățișare fără discriminare?

1 Martie. Mulțumesc!

 

„E-nceputul primăverii,

Este vremea să iubim.„

Sorin Poclitaru, De Primăvară

Felicitări tuturor cu acest nou început de primăvară. Vă doresc gânduri calde și curate, pace în suflet, lumină în gând și multă energie după această lungă iarnă. Să vă găsiți echilibrul și să vă reîmprospătați forțele. E primăvară, e anotimpul revigorării, a speranței, a luminii. Nu uitați să vă alipiți lângă inimă un mărțișor. Vă doresc aceste lucruri din 2 motive, primul, că sunt născută în această magnifică zi, și motiv pentru care sunt datoare să prevestesc venirea primăverii și celălalt, numele meu însăși semnifică, sfântă, luminoasă, binecuvântare. Prin urmare, vă doresc să aveți o nouă primăvară cât mai frumoasă și să profitați maxim de ea.20160301_144010

Ura, 1 martie a sosit, iar odată cu el a poposit primăvara, mărțișorul, ziua mea de naștere, și da, soarele mult așteptat. De când sunt aici în Coruña, cred că e a 2 zi doar cu soare și fără ploaie. Iar prima zi a fost așa de mult timp în urmă că nici nu îmi aduc aminte cum era… dar azi vorbim de speranță, energie și viață.

20160301_125258

Deci, astăzi, oficial fac un sfert din veac iar după pronosticurile mele, făcute la ora de desen, voi muri la 101 ani, așa că încă de 3 ori tot pe atât și încă un an. Noaptea prea m-au chinuit felicitările așa că mult nu prea am dormit. Dimineață m-am trezit și am încercat să mă dezmeticesc, să le citesc și să le răspund tuturor, să le mulțumesc că nu au uitat nici în acest an de mine. Aveam multe și eram fericită. Felicitări venite de la iubit, părinți, surori, prieteni din Moldova, România, America, Franța, până la profesori, colegi, cântăreți, poeți, și Erasmuși. Ziua de 1 martie, chiar o început mai bine decât mi-aș fi imaginat. După ce am răspuns la cei mai matinali, am ieșit la o plimbare, o plimbare superbă, pe un timp magnific și cu multă energie și dispoziție în mine. Radiam fericire cu fiecare pas pe care îl făceam, mă bucuram de fiecare moment și discutam cu dragostea mea la telefon. Nu îmi puteam imagina o zi mai frumoasă decât aceasta. Plimbarea mea a cam soldat cu vreo 10 km prin Coruña, nici mai mult, nici mai puțin. Revin acasă, mă uit în poștă (aștept mărțișoarele mele din România), îmi dădeam seama că pachetul meu nu are cum să ajungă azi, și surpriza mea nu mai are nici un farmec, pentru că vreau să le arăt eramușilor tradiția mărțișoarelor, iar astăzi este cel mai perfect moment. Dar, în cele din urmă, a ajuns plicul cu multă dragoste și multe mărțișoare. Diseară avem „2 Birthdays Party”, cu oameni din Germania, Polonia, Italia, Georgia, Republica Cehă, Spania, etc. Fericită deschid plicul, și…? Mărțișoare, o floare origami și o scrisoare de dragoste. Citesc scrisoarea, un zâmbet larg amestecat cu lacrimi de fericire m-au invadat. Emoțiile m-au copleșit și nu îmi venea să cred că eu sunt atât de norocoasă, că mă înconjoară atâția oameni dragi și cu suflet mare, oameni speciali și frumoși la suflet. Scrisoarea m-a înviorat la maxim și mi-a dat o stare de euforie iar  dispoziția și energia pe care o aveam au crescut enorm.20160301_135354

Țin în mod special să vă mulțumesc tuturor. Ana care m-a felicitat de la 23.00, ora Spaniei dar 24.00, ora României, Mama împreună cu nepoțica și surorile, cumnați, verișorii, prietenii care nu au uitat de mine și m-au sunat în Spania și celorlalți care știu că e ziua mea, dar fie nu au apucat, fie au uitat, dar știu că în suflet ei mi-au trimis gânduri bune, precum și celor ce urmează să mă „fericească„🙂.  Astăzi ca niciodată mă simt extrem de fericită, dar starea mea se datorează vouă, vă mulțumesc! Nu în ultimul rând, Iubitului meu, care cu siguranță a depus tot efortul pentru ca eu să zâmbesc. Deși, nu ești lângă mine practic, eu teoretic, te simt lângă mine. Îți mulțumesc pentru răbdare, iubire și înțelegere.

20160301_120624O primăvară în suflet vă doresc tuturor!

 

 

Vă cuprind cu drag, 

Haulina!

¡Hola Coruña!

În acest articol mi-am propus să vă vorbesc despre primele mele emoții în Coruña, întrucât în postarea anterioară am promis că voi continua cu zborul spre destinația finală, de aici în acolo,  noua mea reședință pentru încă 4 luni.20160122_184646

Așadar, am ajuns în sfârșit la terminalul 2, după toate nelămuririle despre cum să ajungem aici, unde relativ rapid (după o plimbare de vreo 20-30 minute) am găsit de unde să luăm noul zbor, care se afla fix la capătul terminalului. Avionul a avut un pic de întârzieri, dar acceptabile, după care ne-am urcat, stewardesa a zâmbit relativ drăguț și ne-am așezat în locuri diferite, eu cu colega mea, Ana, pentru că calculatorul (atunci când ne-am făcut check-in) nu ne-a permis să ne alegem 2 locuri alăturate. În avion am mai discutat cu ea, chiar dacă nu stăteam una lângă alta. La un moment dat un nene care vorbea româna, ne-a cedat locul, pentru că și-a dat seama că suntem împreună dar stăm separat.

În acest zbor nu am mai avut loc la geam. Nu știu cum alții, dar mie îmi place la nebunie să stau la geam, simt că zbor efectiv (în caz că nu dorm, cum a fost în zborul spre America). Ce m-a iritat un pic, a fost faptul că mâncarea nu era inclusă în preț, deși din întregul preț al biletului, mai mult m-a costat călătoria Madrid – A Coruña, decât București – Madrid, unde am avut un breakfast drăguț. Am ajuns foarte rapid în acest oraș, întrucât zborul o durat doar o oră. Și… nu îmi venea să cred ceea ce văd. La Coruña, are aeroportul său, deși incomparabil de mic raportat la cel din Madrid, cam relativ apropiat de mărimea celui din Chișinău (capitala unei țări!?).

Admiram de pe geam și nu mă puteam sătura să savurez această priveliște. Orașul era colorat într-20160122_185320un verde aprins, desenat cu pensula și în culori foarte vii, întocmai ca un teren proaspăt de golf. Deci, eram în data de 22 ianuarie, dar iarba era verde și tunsă, efectiv peste tot. Mă uitam peste ceea ce vedeam și îmi adusesem aminte de imaginea simbol de la Windows. La ieșire din aeroport am luat autocarul spre centrul orașului. O călătorie destul de plăcută, cu lume civilizată, care urcă pe ușa de la șofer, coboară pe cea din mijloc, cu rampă pentru persoanele cu dizabilități, și tot așa. Mergeam și admiram de pe geam noile privelești. Îmi plăcea tot ce vedeam! Un oraș micuț dar cu multă istorie, arhitectură și viață. Un oraș vechi, dar colorat, cu activitate și multe petreceri. Deși, inițial credeam că mă duc într-un oraș, care este doar un oraș, acum afirm cu tărie, că este unul deosebit, pe care merită să îl vizitezi. În fiecare zi descoperi lucruri noi, lucruri care nu le-am observat în celelalte zile, pentru că sunt atâtea statui, chestii personalizate, fântâini arteziene. Ce mi-a plăcut în mod deosebit, este un calendar efectuat din flori, data (efectuată în întregime din flori) căreia se schimbă în fiecare zi, precum și un ceas realizat în mărimi gigantice, tot din flori, care arată ora exactă. Inițial m-am gândit că studenții de la facultatea de arhitectură fac concursuri lunare și tot mai adaugă ceva drăguț prin oraș, tot îl mai personalizează, dar care o fi adevărul nu l-am aflat încă.20160301_133823.jpg
O legătură frumoasă s-a creat între mine și Coruña chiar din prima clipă în care am făcut primul pas pe acest pământ. M-a impresionat ca tot întreg. Realizez că ploile de aici îmi plac (sunt diferite de cele care le știu eu). Nu am nimic de obiectivat. Mă simt aici ca acasă, simt că aparțin acestui loc și că îmi va fi greu fără el. O parte din mine, va rămâne aici iar cealaltă, mereu, va dori să se reîntoarcă. E prea frumos ca să nu îți placă, e prea perfect ca să nu fie adevărat. Natura, oceanul, aerul și arhitectura Coruñei, m-a cucerit deplin. Sunt fermecată de tot ce văd aici!20160228_175754

Apropo, eu am rebotezat orașul. Pentru mine Coruña reprezintă San Francisco, de ce? Nu știu. Dacă faci o analiză detaliată a acestor două orașe o să îți dai seama că sunt total diferite, că nu se intersectează aproape în nici un punct, în afară că ambele au acces la ocean și port. Dar pentru mine, pentru sufletul meu și atmosfera care mi-au creat-o aceste orașe se asemănă extraordinar de mult.

Iubesc Coruña în fiecare zi din ce în ce mai tare. Realizez, că aceste locuri mă vor bucura doar încă pentru 4 luni, și atât… dar… cine știe, poate vreodată, altă dată, ca în povești… .

20160122_203131[Cina de Bun Venit în Coruña. Să trăiască și meargă Erasmusmul!]

¡Hola España!

Mă tot gândeam, oare cum să fac partea introductivă, oare ce să zic, cum să zic? Eu zic să încep cu începutul. Deci, din 25 ianuarie 2016 sunt oficial un student Erasmus, în Coruna, la Universitatea UDC (Universidade Da Coruña). Mă simt onorată să am acest statut, întrucât când eram la licență îmi doream 2 lucruri, unul să ajung în USA cu programul ”Work and Travel” și doi, să fiu student Erasmus. Cel dintâi lucru l-am realizat și constat că o fost o experiență care cu siguranță nu o voi uita vreodată, iar cel de-al doilea, este în curs de desfășurare. Sunt atât de fericită, deși realizez că trebuia să îmi mișc ”turulețul” cel mare și greu mai din timp și să aplic la acest program minunat.

Momentan, sunt plină de emoții, am 3 săptămâni de când am ajuns aici și abia mi-am aranjat lucrurile. Toate chestiile alea de început, super iritante, gen: cazare, cursuri, orar, internet, acomodare timp și oră, acomodare oameni, acomodare cultură, etc., abia am reușit să le rezolv, dar încet și cu răbdare le-am orânduit pe toate. Acesta este motivul pentru care nu am scris din primele zile, deși îmi doream foarte mult acest lucru. Emoțiile trebuie redate atunci când sunt vii, când le trăiești, pentru că din amintirii e cam greu să descrii starea din momentul dat.

Ce pot să spun acum despre această nouă lume? Sunt mega entuziasmată și îmi place foarte mult aici. Deși, când am fost anunțată că am câștigat bursa Erasmus + în Spania,  A Coruña nu am fost așa de încântată. După un search pe Google am rămas oarecum dezamăgită. Impresia pe care mi-am creat-o a fost relativ satisfăcătoare, că mă duc într-un loc oarecum nu foarte frumos, cu nimic spectaculos și că asta e, e unica mea șansă și trebuie să accept, „ori acum ori niciodată”.  Când am aplicat pentru bursă doream să plec în Polonia sau Cehia, aceste țări cumva îmi erau mai apropiate, mai prietenoase, iar Spania, hmm, ea nici măcar nu era inclusă pe lista țărilor pe care vreau să le vizitez. Niciodată la auzul acestei țări nu am rămas cu o dorință arzătoare să plec spre ea și să o explorez, pentru mine Spania era doar Spania, nimic mai mult.

Cu câteva zile înainte să vin aici, fusesem acasă să îmi vizitez părinții și prietenii din Moldova. Normal, ar fi trebuit să îmi dau seama că voi lipsi o perioadă destul de lungă de acasă, dar am perceput-o pe ca o vizită obișnuită acasă. Îmi văd părinții, surorile, nepoțica, câinele, pisica, găinile și porcul, împlu valiza cu de toate și hai înapoi în România. Revenind în Iași, am întâmpinat la rândul meu oaspeți, prietenii care au venit să îmi ureze drum bun și desigur să am o călătorie frumoasă, deosebită și să nu uit de suveniruri și cadouri.

Dat fiind faptul că cursurile de la facultatea UDC se începeau devreme (chiar în perioada când la facultatea mea abia intram în sesiune) am fost nevoită să susțin examenele mai devreme, pentru a fi prezentă aici cu câteva zile înainte. Deci, în ultimele două săptămâni anterior să vii în Spania, pe de o parte mă duceam la ore, iar pe cealaltă parte încercam să susțin câte un examen. Valiza mi-am făcut-o cu o zi înainte să vin aici. Moral nu realizam că uite, eu îmi fac valiza, îmi iau hulubii, și tiuii, o dau bir cu fugiții. De fapt cred că nici acum nu am conștientizat că eu, în acest moment, sunt în Spania.

ff2fdca7af22bdeaa9743916487ea9278832d4fba07b065f61fc7429c0e8270cÎn data de 21 ianuarie, împreună cu fiancé-ul meu, ne-am pornit spre București. Pe drum discutam ultimele aspecte legate de călătorie, dacă am luat tot ce îmi trebuie, la ce oră să ne ducem la aeroport să nu întârzii, unde dormim noaptea (că aveam zborul în dimineața următoarei zile), dar în fond nici unul nu deschise subiectul despre viitoarea mea lipsă, precum nici despre miile de km care ne vor despărți în următoarea perioadă. „Uite eu chiar plec, tu conștientizezi? Eu nu. Tu mă duci, eu te las. Ne vedem la vară.” Cam așa a fost scenariul acelei zile.

 

La 4 dimineață după ce o sunat alarma, m-am îmbrăcat și ne-am îndreptat spre aeroportul Henri Coandă din București. Aici, nimic important, emoții cu check-in, du valiza, cântărește, scoate surplusul, lasă bomboanele de la Bucuria și scoate altceva. Rezolvat-am aceste aspecte, și hai „să dejunăm”. După o seară tumultoasă la nașii noștri, cu 2 ore de somn, înțelegi

că nu prea ai chef de mâncare, că un suc ar fi mai potrivit. Ne-am ridicat de la masă și ne-am dus în alt loc să ne așezăm, mai aveam cam 40 de minute în care singurătatea nu era prezentă, iar noi ar fi trebuit să ne bucurăm de prezența celuilalt dar eram prea somnoroși, cu ochii umflați, nedormiți și tare obosiți așa că subiecte de discuții interesante nu prea am avut, iar timpul a trecut mai repede decât am fi crezut noi. Când au expirat minutele, am decis să facem o poză, așa de despărțire. Stai să vezi, constatăm că Denis are un obiect lipsă, telefonul. Prin urmare, cineva a intenționat să facă și mai dramatică plecarea mea. Zic, bun… am început dimineața mai perfect decât mă așteptam. Nu de ajuns că rămâne fără mine, dar mai rămâne și fără telefon. Îmi pare rău, dar asta e, cam mult l-a costat călătoria la București (ca multe alte călătorii), nemaivorbind că el cu mâna lui m-a adus aici, la aeroport, ca ce să facă? să scape de eu? și de telefon (deja al 3 telefon în ultimii 2 ani)….

După scurta și dezamăgita despărțire, mi-am luat inima în dinți, nu de la alta, dar tare mă temeam să nu rămână aici, în România și mi-am luat zborul întocmai ca un p
ui de pasărea care abia începe să zboare. Unde mă duceam știam, ce să fac știam, dar de limbă habar nu aveam. Când fusesem mică nu am vizionat telenovele și drept să spun, nu am fost niciodată interesată de această limbă, deși germana, italiana, cândva încercasem să le descopăr, spaniola, nu prea.

Am luat primul avion, am zburat, am mâncat, am vorbit cu stewarzi,fără a avea posibilitatea să vorbesc și cu piloții așa cum fu în primul meu zbor spre țara dorințelor mele și am aterizat în Madrid, la renumitul aeroport Barajas. Până aici totul a fost perfect, până însă nu m-am ddff7db8b924d2a1f2713ad5a010ca27560e111ecf1640f1189b502fdb20ed03cat jos din avion și surpriză! Constat cu stupoare că spaniolii nu vorbesc engleza, precum nici americanii de regulă nu cunosc altă limbi, sau cum ungurii care se fac că nici nu înțeleg în ce limbă vorbești. Mare problemă, de aici, după zborul București – Madrid, urma al doilea zbor Madrid – A Coruna. Evident, că în boarding pass-ul meu nu scria nimic de faptul că trebuie să părăsesc terminalul 4, adică, să ies afară și să iau autobuzul care te duci într-un alt loc (cam 10-15 min o durat călătoria) spre terminalul 2. Credeam împreună cu colega mea, Ana, că încă un pic și scăpăm următorul avion. Efectiv nu înțelegeam ce trebuie să facem, unde trebuie să ne ducem, cum ajungem, dacă reușim? Am mai tras de unul, de altul, un cuvânt înțelegeam 3 nu, unul mai bolborosea ceva engleză dar dădea indicații greșite, altul știa dar nu putea explica. Dar era atât de simplu… trebuia să ne zică să ieșim din această clădire, să luăm autobuzul de afară care ne duce la următorul terminal. Și de aici colea, am luat următorul zbor… despre care vă voi povesti în următoarea postare.

.