MOVIE TIME ÎN CORUÑA!

„Retribution”, 2015

Duminica aici e liniște, totul este închis, începând cu magazinele de cartier, Carrefour, mall-uri și terminând cu magazinele de haine și alte chestii, doar unele localuri/pub-uri sunt deschide, și acelea cred că mai mult pentru turiști. Duminică, zi în care spaniolii nu prea ies din casă sau ies doar la plimbare. Pentru ei, duminica e sfântă, duminica e a lor. Prin urmare,  cele mai mari petreceri au loc joi, vineri și sâmbătă.

Duminică, 21 februarie 2016, primesc un mesaj pe grupul de pe whatsap: „- Hei, fetelor, ce facem azi? Nu mergem și noi la teatru?” Hmm, teatru în spaniolă, sună interesant, și e gratis. De ce nu? „- La 6 trebuie să fim acolo, să prindem rând.” Ok, așa facem.

Habar nu aveam că de fapt mă duc la un film care rula pe un ecran amplasat în Teatrul Rosalia de Castro. Când stăteam la coadă să îmi iau bilet am aflat de fapt că e vorba despre un film și nu despre o piesă de teatru, însă cu un element foarte important, e filmat aici, în Coruña. Bucuroasă că totuși descopăr cultura spaniolă, am zis că trebuie să rămân, cu riscul să înțeleg atâta cât pot eu să înțeleg dat fiind faptul că nu cunoșteam spaniola. Filmul se numește „El desconosido” sau în engleză „Retribution”. Firul narativ jonglează în acțiunile de urgență și bine chibzuite pe care trebuie să le decidă Carlos, un executiv de bancă, ca să asigure siguranța familiei lui. Ziua începe pentru Carlos cu rutina zilnică, printre care și o ceartă cu nevasta în legătură cu cine să ducă copii la școală, ca în cele din urmă să își asume el această responsabilitate. Îndată ce copiii săi au urcat în mașină și el a pornit motorul primește un apel anonim. Necunoscutul îl anunță că a pus bombe în mașină, sub scaune, și că niciunul din ei nu poate părăsi mașina până nu îi achită o sumă de bani într-un interval de timp, altfel riscă să-i detoneze mașina. Carlos, își cântărește foarte bine fiecare acțiune, în timp ce fetița plânge, băiatul său aproape moare, află că soția are un amant… După cum am scris filmul a fost filmat în Coruña iar acea senzație când recunoști imaginile care apar în film te simți atât de mândru, mult mai aproape de film, de ceea ce se întâmplă, chiar mai mult decât un 3D, 7D sau alte tehnologii performante. Este doar părerea mea, ținând cont că nu aveam încă nici o lună de când eram în Spania, iar multe detalii nu am înțeles eu din filmul în limba spaniolă. Însă imaginile și acțiunile ce să desfășurau redau în mare parte pericolul și riscurile pe care și le asumau personajele putând plăti în orice moment cu viața lor.

20160221_184447

Cu fetele la Filmul „Retribution”, 2015

Recomand din suflet acest film de acțiune. Deși pe IMDB are doar  nota de 6.6, a câștigat 5 premii. Cu această ocazie poate veți descoperi câteva locuri frumoase, poate nu cele mai relevante, dar din Coruña.

20160221_184831.jpg

Teatrul Rosalia de Castro, Coruna

***

„The sea inside”, 2004

 „Mar Adentro” este o dramă spaniolă care a câștigat un Oscar la categoria cel mai bun film străin și având 65 premii la activ. Pe IMDB are nota de 8.1.

Un film inspirat din realitate cu un puternic mesaj de susținere și inițiere a „unui drept de a muri”: există acest drept? și eterna problemă juridică „când încetează viața”? Drept care nu este garantat de nici o constituție a lumii, cel puțin cele din UE, chiar dacă eutanasierea este permisă cu respectarea unor condiții în Olanda, Luxemburg și Belgia iar sinuciderea asistată este permisă în Elveția. Drept pe care CEDO nu l-a recunoscut lăsând o margine de apreciere statelor membre.

DI-Javier-Bardem-THE-SEA-INSIDE-1.jpg

Acest film ne spune tumultuoasa poveste de viață a spaniolului Ramón Sampedro. Un tânăr mecanic care la frumoasa vârsta de 25 ani în urma unei tentative de a sări în apă se rănește la coloană afectând măduva spinării și rămânând paralizat pe toată viața lui de la gât în jos. Între timp devine scriitor care utilizează gura pentru a scrie poezii prin intermediul unei invenții făcută de el și ajutat de membrii familiei. De asemenea, devine foarte cunoscut în presă și televiziune, fiind prima persoană total conștientă din Spania, care de nenumărate ori a cerut în mod public să moară cu demnitate. Timp de mai bine de 27 de ani era îngrijit de familia fratelui său mai mare, care nici un moment nu au încetat să îl grijească, iubească și să îi respecte dorințele, mai puțin cea de a muri.

Mar_adentro_poster.jpgUn personaj foarte vesel, iubit de 2 femei, Julia, avocata lui care îl susține în lupta cu autoritățile pentru a câștiga acel drept de a muri și Rosa, o simplă femei care lucrează la o fabrică de conserve de pește, divorțată și cu doi copii, care încearcă să îl convingă că viața merită trăită. Rosa, în urma unei discuții cu Ramón i se destăinui în iubire pură și adevărată dar el o provoacă și îi zice că ea îl va iubi cu adevărat atunci când îl va ajuta să moară. După procese lungi alături de avocata sa, pierdute mereu pe chestii de procedură, Rosa devine unica lui șansă, familia respingând total să îl ajute să moară.

Oare îl va ajuta cineva să moară demn? Dacă da, atunci va fi pedepsit cineva pentru sinucidere asistată/omor? Un film cu intrigă, un film ce merită vizionat, un film cu lacrimi și un mesaj puternic emoțional.

De la profesorului care mi-a propus acest film am aflat că Ramón a decedat în decursul unei ore, dat fiind faptul că substanța interzisă nu a fost în doza necesară. Nu a existat două femei ci doar una, Ramona, iar pe cei care îi interesează a se vedea Ramón Sampedro  pentru mai multe detalii.

Advertisements

21 martie – „Ziua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale”. Abrazos gratis por no discriminación!

Organizația Națiunilor Unite a declarat oficial data de 21 martie „Ziua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale”. Aceasta este sărbătorită printr-o serie de evenimente și activități care au drept scop să conștientizeze oamenii consecințele negative ale discriminării rasiale. De asemenea, încurajează oamenii să găsească căi pentru a combate discriminarea rasială și să promoveze toleranța în comunitățile în care trăiesc.

Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale a fost stabilită la 6 ani de la un eveniment, cunoscut sub numele de ”tragedia din Sharpeville” sau „masacrul Sharpeville”, care a captat atenția la nivel mondial. Acest eveniment a implicat deschiderea de focuri din partea poliției care au omorât 69 de persoane, la o demonstrație pașnică împotriva apartheidului în Sharpeville, Africa de Sud, în 21 martie 1960. Prin proclamarea acestei zile, în 1966, ONU a făcut apel la comunitatea internațională să își sporească eforturile de a elimina toate formele de discriminare rasială. De asemenea, a invitat toate statele și organizațiile mondiale de a participa la un program de acțiuni pentru a lupta împotriva rasismului și a discriminării rasiale, xenofobiei și intoleranței asociate acestora în 2001.

IMG_20160317_172314

Ready for action

Anul aceasta, împreună cu ESN (International Exchange Erasmus Student Network) am dăruit zâmbete și îmbrățișări fără discriminare în Coruña. Emoții foarte pozitive și frumoase am avut. Iar momentele în care îți mulțumea lumea pentru faptul că îi îmbrățișezi sunt cele mai prețioase. Unii erau reticenți la început. Dar eu, pentru ai îi îmblânzi, le cerșeam acele îmbrățișări. După un zâmbet a la Olga lumea mă cuprindea cu drag. Erau și cei din tabăra opusă, care citeau plăcuța cu mesajul și îmi săreau ei cu o îmbrățișare mare. Nu zic, alții au fost bucuroși că îmbrățișează o ființă tânără și inocentă, fără a intercepta mesajul. Dar eu nu rămâneam indiferentă, le ziceam totuși că această îmbrățișare gratuită este pentru a sărbători ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale. Am strâns un braț de emoții pozitive făcând lucruri frumoase pentru o lume mai bună. Vă îndemn să fiți toleranți și ziceți NU discriminării rasiale!

15

În acțiune. Tu dorești o îmbrățișare fără discriminare?

¡Hola Coruña!

În acest articol mi-am propus să vă vorbesc despre primele mele emoții în Coruña, întrucât în postarea anterioară am promis că voi continua cu zborul spre destinația finală, de aici în acolo,  noua mea reședință pentru încă 4 luni.20160122_184646

Așadar, am ajuns în sfârșit la terminalul 2, după toate nelămuririle despre cum să ajungem aici, unde relativ rapid (după o plimbare de vreo 20-30 minute) am găsit de unde să luăm noul zbor, care se afla fix la capătul terminalului. Avionul a avut un pic de întârzieri, dar acceptabile, după care ne-am urcat, stewardesa a zâmbit relativ drăguț și ne-am așezat în locuri diferite, eu cu colega mea, Ana, pentru că calculatorul (atunci când ne-am făcut check-in) nu ne-a permis să ne alegem 2 locuri alăturate. În avion am mai discutat cu ea, chiar dacă nu stăteam una lângă alta. La un moment dat un nene care vorbea româna, ne-a cedat locul, pentru că și-a dat seama că suntem împreună dar stăm separat.

În acest zbor nu am mai avut loc la geam. Nu știu cum alții, dar mie îmi place la nebunie să stau la geam, simt că zbor efectiv (în caz că nu dorm, cum a fost în zborul spre America). Ce m-a iritat un pic, a fost faptul că mâncarea nu era inclusă în preț, deși din întregul preț al biletului, mai mult m-a costat călătoria Madrid – A Coruña, decât București – Madrid, unde am avut un breakfast drăguț. Am ajuns foarte rapid în acest oraș, întrucât zborul o durat doar o oră. Și… nu îmi venea să cred ceea ce văd. La Coruña, are aeroportul său, deși incomparabil de mic raportat la cel din Madrid, cam relativ apropiat de mărimea celui din Chișinău (capitala unei țări!?).

Admiram de pe geam și nu mă puteam sătura să savurez această priveliște. Orașul era colorat într-20160122_185320un verde aprins, desenat cu pensula și în culori foarte vii, întocmai ca un teren proaspăt de golf. Deci, eram în data de 22 ianuarie, dar iarba era verde și tunsă, efectiv peste tot. Mă uitam peste ceea ce vedeam și îmi adusesem aminte de imaginea simbol de la Windows. La ieșire din aeroport am luat autocarul spre centrul orașului. O călătorie destul de plăcută, cu lume civilizată, care urcă pe ușa de la șofer, coboară pe cea din mijloc, cu rampă pentru persoanele cu dizabilități, și tot așa. Mergeam și admiram de pe geam noile privelești. Îmi plăcea tot ce vedeam! Un oraș micuț dar cu multă istorie, arhitectură și viață. Un oraș vechi, dar colorat, cu activitate și multe petreceri. Deși, inițial credeam că mă duc într-un oraș, care este doar un oraș, acum afirm cu tărie, că este unul deosebit, pe care merită să îl vizitezi. În fiecare zi descoperi lucruri noi, lucruri care nu le-am observat în celelalte zile, pentru că sunt atâtea statui, chestii personalizate, fântâini arteziene. Ce mi-a plăcut în mod deosebit, este un calendar efectuat din flori, data (efectuată în întregime din flori) căreia se schimbă în fiecare zi, precum și un ceas realizat în mărimi gigantice, tot din flori, care arată ora exactă. Inițial m-am gândit că studenții de la facultatea de arhitectură fac concursuri lunare și tot mai adaugă ceva drăguț prin oraș, tot îl mai personalizează, dar care o fi adevărul nu l-am aflat încă.20160301_133823.jpg
O legătură frumoasă s-a creat între mine și Coruña chiar din prima clipă în care am făcut primul pas pe acest pământ. M-a impresionat ca tot întreg. Realizez că ploile de aici îmi plac (sunt diferite de cele care le știu eu). Nu am nimic de obiectivat. Mă simt aici ca acasă, simt că aparțin acestui loc și că îmi va fi greu fără el. O parte din mine, va rămâne aici iar cealaltă, mereu, va dori să se reîntoarcă. E prea frumos ca să nu îți placă, e prea perfect ca să nu fie adevărat. Natura, oceanul, aerul și arhitectura Coruñei, m-a cucerit deplin. Sunt fermecată de tot ce văd aici!20160228_175754

Apropo, eu am rebotezat orașul. Pentru mine Coruña reprezintă San Francisco, de ce? Nu știu. Dacă faci o analiză detaliată a acestor două orașe o să îți dai seama că sunt total diferite, că nu se intersectează aproape în nici un punct, în afară că ambele au acces la ocean și port. Dar pentru mine, pentru sufletul meu și atmosfera care mi-au creat-o aceste orașe se asemănă extraordinar de mult.

Iubesc Coruña în fiecare zi din ce în ce mai tare. Realizez, că aceste locuri mă vor bucura doar încă pentru 4 luni, și atât… dar… cine știe, poate vreodată, altă dată, ca în povești… .

20160122_203131[Cina de Bun Venit în Coruña. Să trăiască și meargă Erasmusmul!]